marți, 22 ianuarie 2013

Guvernul propune noi metode de impozitare a veniturilor obţinute din creşterea animalelor, silvicultură şi piscicultură

Persoanelor juridice care lucrează în agricultură nu li se schimbă nimic în modalitatea actuală de impozitare
Noua modalitate de impozitare din agricultură, care va fi discutată marţi în şedinţa de Guvern, nu se va aplica persoanelor juridice, ci doar persoanelor fizice, a anunţat, luni, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Daniel Constantin, la întâlnirea cu partenerii sociali.
„Nu este vorba despre un nou impozit ci despre schimbarea modalităţii în care se impozitează persoanele fizice, iar persoanelor juridice care lucrează în agricultura nu li se schimbă nimic în modalitatea actuală de impozitare. Dacă până acum pentru persoanele fizice care au suprafeţe de teren modalitatea de impozitare era sub o anumită formă şi conducea la un impozit de 214 lei pe hectar, acum vor plăti un impozit de 96 de lei pe hectar. Principiul pe care am luat această decizie se referă la o anumită relaxare fiscală pentru persoanele fizice care plăteau un impozit în agricultură, însă baza de impozitare creşte”, a precizat Constantin.
Şeful MADR a menţionat că această nouă modalitate de impozitare nu se va aplica persoanelor din domeniul producţiei vegetale care au sub două hectare şi nici crescătorilor de animale care au şase porci sau trei vaci, adică animalele crescute în gospodăria proprie pentru autocosum.
O măsură care va reduce evaziunea fiscală
Ministrul Finanţelor Publice, Daniel Chiţoiu a spus că este o măsură de natură fiscală de simplificare a impozitării în domeniul veniturilor obţinute din agricultură.
„Este o măsură care are rolul de a asigura o echitate a impozitării pentru toţi contribuabilii şi toţi cei care realizează venituri din domeniul agricol, având rolul fundamental şi substanţial, pe lângă crearea unui mediu concurenţial, de a reduce evaziunea fiscală. Mai mult, sistemul de impunere propus este mult diminuat faţă de cel actual, adică sarcina fiscală este undeva la jumătate”, a spus Chiţoiu.
În opinia acestuia, interesul autorităţilor este de a fiscaliza cât mai mult activitatea agricolă şi de a crea premisele comasării terenurilor astfel încât activităţile să devină eficiente.
Plata impozitului se face după primirea subvenţiilor
Din punct de vedere al stabilirii sarcinii fiscale, Chiţoiu a spus că se doreşte nu numai simplificarea în aplicare ci şi în colectare.
„Am stabilit ca modalitate de determinare a bazei impozabile, ca o normă de venit net anual, care va fi impozitată. S-a avut în vedere ca termenele de plată să fie după ce agricultorii încasează banii din vânzarea producţiei sau sub formă de subvenţii şi, de aceea, le-am stabilit în trimestrul patru. O tranşă va fi la 25 octombrie şi ultima la 15 decembrie. Am înţeles că acestea sunt perioadele cele mai bune, astfel încât agricultorii să-şi plătească impozitele. Interesul nostru nu este de a stabili perioade de plată când nu au bani şi pe urmă să le aplicăm majorări şi penalizări şi să alergăm după ei să încasăm aceste impozite. Interesul nostru este de a veni în sprijinul agricultorilor şi de a stabili o modalitate simplă de plată”, a subliniat ministrul Finanţelor.
Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Daniel Constantin, şi Ministrul Finanţelor Publice, Daniel Chiţoiu, s-au întâlnit luni cu partenerii sociali pentru a discuta pachetul de măsuri fiscale privind impozitarea în agricultură.
MFP a lansat spre dezbatere publică un proiect de Ordonanţă ce urmăreşte revizuirea sistemului de impozitare a veniturilor din activităţi agricole prin extinderea sferei veniturilor impozabile prin includerea celor din creşterea şi exploatarea animalelor, inclusiv din valorificarea produselor de origine animală, în stare naturală, precum şi a veniturilor din silvicultură şi piscicultură, precum şi determinarea venitului anual pentru veniturile din activităţi agricole numai pe baza normelor anuale de venit şi eliminarea modalităţii de determinare a venitului net anual în sistem real, pe baza datelor din contabilitate în partidă simplă.
„Începând cu anul fiscal 2014, normele de venit se stabilesc de către direcţiile teritoriale de specialitate ale Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, se aprobă şi se publică de către direcţiile generale ale finanţelor publice teritoriale ale Ministerului Finanţelor Publice, până cel târziu la data de 15 februarie a anului pentru care se aplică aceste norme de venit”, se arată în document. Sursa: Agerpres

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu